end of the road. masks.

punct. punct. punct. 
de câte ori e necesar să pui punct că să îţi dai seama că o iei mereu pe cărări greşite? 
sau mai bine zis de câte ori e nevoie să îţi dai seama că dai încă o şansă şi încă una doar de dragul de a da. doar din simplul fapt că ţi-e teamă cum ar fi fără.

la fel nu mai are cum să fie, clar. dar poate că din când în când e bună şi o schimbare. 
fără compromisuri e adevărat că nu poţi face absolut nimic în viaţă, însă uneori e mai bine să faci exact ce vrei tu, ce simţi, ceea ce e mai bine pentru ţine. 


gândul de a schimba ceva a înspăimântat pe mulţi, dar tot aceia au reuşit să schimbe mai devreme sau mai târziu. 
sau mai bine spus să se schimbe. 

a te schimba. de multe ori auzi: 'voi fi altcineva. de mâine mă voi schimba'. 
ei bine, mulţi se complac în ideea de schimbare rapidă, fără dureri, fără regrete. culmea, e fix pe dos. schimbarea vine treptat şi de la sine. 
nu doar pentru simplul fapt că vrei tu să fie. 
aceea nu se numeşte schimbare, ci ipocrizie. pur şi simplu îţi pui o masca pe faţă, pe suflet şi pe rațiune. și o porţi. 

iar un om cu multe măşti e ipocrit. 
dar la fel de bine nici unul dintre noi nu poate avea o singură masca. căci viaţa pune o multitudine de încercări în cale şi te pune într-o sumedenie de situaţii în care tu te comporţi altfel de fiecare dată.

deci porţi măşti. măşti multe sau puţine, dar în mod cert, omul le are cel puţin 3 măşti: una când doarme, una când rade şi altă când e trist. 
unde e limita între ipocrizie şi simpla purtare a măştilor? 

mai întâi de toate măştile nu trebuie purtate, mă rog, doar purtate, ci trebuie să facă parte din tine, din ceea ce însemni tu că tot, că întreg.
apoi trebuie să găseşti esenţa şi să o păstrezi. 
să o transpui în fiecare mască, să fii tu în spatele fiecăreia dintre ele. 

faptul că nu ştii să faci acest lucru te obligă să îl înveţi.
într-un mod sau altul va trebui să faci asta doar dacă vrei să fii luat aşa cum eşti tu de fapt. 
schimbarea vine de la naşterea a tot mai multor măşti. 

oricum măştile le ai în ţine, contează cum le descoperi. nu sunt altceva decât reacţiile tale la tot ce te înconjoară. 
se spune că te schimbi în bine şi în rău. schimbare în rău nu există. există numai măşti care nu s-au dezvoltat şi nu au crescut suficient de mult până la descoperirea lor.
 
dar uneori nu mai eşti dispus să suporţi acele măşti premature ale unora şi spui stop. punct şi de la capăt. 
şi nu trebuie întotdeauna să iei decizia asta la rece, după ce te-ai gândit de mii de ori.
spontaneitatea de cele mai multe ori da roade.
 
şi oricum punctul se poate transofrma cu uşurinţă în virgulă dacă există înţelegere. 
pe de altă parte, ar trebui să găseşti calea de mijloc între raţiune şi spontaneitate pentru că nu toţi suntem dispuşi la mii de şanse ratate.
sau nici măcar la o a doua.
 
oricum singurul care pune piedică este orgoliul. şi prostia. sunt două deci. 
orgoliul de a nu da înapoi că îţi spui că nu tu ai greşit şi nu tu trebuie să te gândeşti la asta. însă, vezi tu, pentru o greşeală e nevoie de doi. 
prostia se referă la multele situaţii în care tratezi pe cine nu trebuie cu masca ta prost aleasă.
 
până la urmă viaţa nu e decât un bal mascat în fiecare zi.
cei care îşi dau măştile jos unul altuia reciproc nu sunt decât regina şi regele balului. 
cei care îşi arată adevărată identitate nu sunt decât cei care au găsit echilibrul dintre spontaneitate şi raţiune. 
sunt cei care nu mai au nevoie de măşti pentru că se cunosc prea bine. dar un om nu se poate cunoaşte în mod perfect niciodată. mereu apare o mască nouă. 

şi după cum spune şi melodia: 
'Although we’ve come to the end of the road 
Still I can’t let you go' 

punct, virgulă, măşti şi speranţă. restul? 
depinde de fiecare. că de fiecare dată.