poveste cu fericirea.

sunt zile în care tot ce îţi doreşti mai mult e să pui un tricou pe tine și să te cuibărești lângă povestea ta. 

dar tu nu credeai în poveşti, semne, oameni care cred în iubire. 
tu nu credeai decât într-un suflet, al tău, şi în faptul că o să fii capabil să mergi indiferent de orice. 
de orice poveste ai trăit, de orice poveste te-a făcut să urăşti finalurile, de orice semn care te-a făcut să priveşti în urma ta şi de orice semn care te-a făcut să mergi fără să arăţi că încă îţi pasă. 

de-a lungul timpului un om trece prin atât de multe situații și trăiește atât de multe momente încât atunci când se aşează liniştit, într-o clipă, să vadă unde a ajuns, pur şi simplu nu îşi dă seama care a fost drumul care l-a dus acolo. 

nu e vorba de locuri, e vorba de oameni. 
oricine, la un moment dat, se va întreba cum de a ajuns să uite persoane pe care le iubea atât de mult sau cum de a ajuns să cunoască altele care credea că, oarecum, le poate înlocui pe primele. nimeni nu poate înlocui pe nimeni. niciodată. 

există acel moment în viaţa ta când nu neapărat că eşti fericit, dar eşti mulţumit de ceea ce eşti, de ceea ce ai.
într-un moment că acela crezi că nu se va întâmpla nimic, cel puţin nu atunci. eşti prea mulţumit şi împăcat. dar doar atât. nu şi fericit. ce e fericirea?