am uitat să ne gândim la cel de lângă noi. am uitat să ne gândim la ce simte el.
am uitat să ne gândim la noi cu sufletul. şi am uitat să ne gândim la ce simţim noi.
pretindem că noi ne cunoaştem. oare? oare chiar ne cunoaştem atât de bine?
de cele mai multe ori nu e nevoie decât de două cuvinte pentru a-ţi tulbura întreg universul: "ce vrei?", "ce simţi?", "ce ştii?". atât. şi o să fii blocat. oricine.
avem pretenţia să putem spune că avem prieteni pe care îi cunoaştem atât de bine încât să ştim care va fi următoarea lor mişcare. dar nu avem pretenţia să ne cunoaştem noi pe noi şi să îi lăsăm pe alţii să ne cunoască. ne învăluim toţi în aceeaşi ceaţă doar pentru a nu deveni vulnerabili. urâm când oameni asociază cunoaşterea de sine cu vulnerabilitatea.
