oglinda: cucerește-te pe tine.

din cele mai vechi timpuri, oglinda a fost inventată pentru că marile frumuseţi ale lumii să se poată înfrumuseţa şi să se poată admira. 
pentru o şi mai mare precizie, oglinzile au fost acoperite cu foiţe de argint. dar la ce bun, dacă azi deși avem precizie, nu avem ochi? 

mă întreb dacă şi atunci era ca azi. mă întreb dacă şi atunci cei care se priveau în oglindă, ajungeau să urască ceea ce vedeau. ce ştiu sigur e că şi atunci oamenii se priveau timp îndelungat în oglindă, dar o făceau pentru a contempla ceea ce vedeau. 
azi, pe de altă parte, oamenii se privesc în oglindă doar pentru a-şi spune: ”cum Dumnezeu am ajuns aşa?”. 

cuvintele au puterea lor.

de ce oamenii mulţumesc pentru iubirea pe care o primesc. 
iubeşti pentru că iubeşti, nu pentru a-ţi primi mulţumirile. 
şi pe de altă parte, ce mulţumire mai mare decât iubirea împărtăşită poţi aduce? 
e cât se poate de simplu. o iubire adevărată, sau cel puţin o iubire, este răsplătită cu aceaşi iubire. 
nu cu alta, şi nici măcar cu mulţumiri.
 
gândeşte-te cum ar fi atunci când tu îi spui cuiva ”te iubesc!”, iar persoana respectivă să nu spună nimic decât ”mulţumesc”. e ca şi cum tu îţi pui până şi ultima carte în joc, şi pierzi pariul înainte să fi pariat; sau ca atunci când tu vrei să joci, dar jocul se sfârşeşte fără să-l fi început măcar, pentru simplul fapt că iubirea ta nu are loc în joc, pentru că este jocul ”mulţumirilor”.

femeia: copil vs feminitate. ambele.

ştii un lucru: ești un copil mereu şi o femeie alături de cei care știu să te privească. ești un zâmbet şi doi ochi strălucitori pentru cei care vor să le vadă, pentru restul, ești doar o persoană plus. 
ești tot ce vrei tu, dar şi tot ce vor ei. adică tot acelaşi lucru. 
cei care cunosc persoana de lângă ei nu îi vor cere niciodată ceva ce ea nu poate face, nu-i vor cere niciodată să fie ceva ce ea nu poate fi. cei care nu se încadrează aici, nu au dreptul să ceară. e simplu.
 
femeia e făcută pentru a se contopi cu un bărbat, iar bărbatul pentru a-şi găsi femeia potrivită. 
e imposibil să nu ai parte de diversitate, e imposibil să susţii sus şi tare că şi cei care şi-au pecetluit ceva sentimente încă de la prima relaţie, că nici măcar ei nu au avut parte de diversitate. 

întrebare-răspuns.

poţi întreba pe oricine: de ce, cum, unde, când. 
poţi primi de la oricine răspunsurile la toate întrebările pe care i le pui. 
dar nu poţi primi tot timpul răspunsul adevărat, sincer, pur.
 
sunt oameni care răspund întrebărilor doar că să scape. sunt alţii care răspund doar că să inducă în  eroare. sunt şi oameni care răspund doar pentru a minți. sunt oameni care nu răspund. şi cei care atunci când răspund o fac din inimă. sau cei care uneori dau unele răspunsuri doar pentru a ascunde ceea ce trebuia spus.

încearcă să-ncerci.

visele nu ţi le poate lua nimeni. tu ţi le iei singur atunci când refuzi să le aduci la viață, în realitate, lângă tine, pentru tine. 
distanţa dintre a reuşi şi a încerca este destul de mică, însă distanţa dintre a te gândi că ai putea  încerca şi a încerca propriu-zis, este infint mai mare. trebuie să vrei, însă nu este totul.

este necesar şi să încerci. măcar pentru o dată, chiar dacă nu îţi iese aşa cum ai vrut. 
vei fi mulţumit de ţine că măcar ai încercat. însă dacă nici nu te gândeşti la posibilitatea de a încerca, atunci nici mulţumirea de sine nu o să apară. şi dacă nu îţi iese totul din prima încercare, mai fă una, acordă o a două şansă.
de fapt, acordă-ţi ţie o a două şansă. oricine şi orice o merită.

dorul de joc.

şi nu, nu o să le numeşti amintiri. amintiri sunt sunt lucrurile, persoanele pe care oricum, mai devreme sau mai târziu le vei uita, vor intra într-un loc umbros şi rece de care-ţi vei aduce aminte doar atunci când vei avea nevoie sau atunci când cineva întreabă de ele sau de ei.
 
o să le numeşti lucruri şi persoane pentru care cuvântul dor are zeci de înţelesuri. unul câte unul, individual şi toate puse unul lângă altul, laolaltă. dorul ca prietenie, dorul ca iubire, dorul ca dor. dorul de fiecare-n parte. 

magnet.

"nu vreau un azi lângă tine, cum vreau un acum. la fel cum nu vreau un totdeauna, cum vreau un moment. devenim din personaje principale, unele secundare. şi din personaje pozitive, altele negative. jucăm un rol, de-atâta timp. îl schimbăm." 

nu pune niciodată pariu cu inima ta, căci o să-l pierzi mereu.
nu ai nevoie de prea multe explicaţii, cu cât o să încerci mai mult să ţi le dai, cu atât o să te convingi mai mult că ai pierdut un pariu şi o promisiune pe care îţi jurai că o să le respecţi. 
din totdeauna se ştie că inima nu te ascultă, ci se ascultă.
e mai simplu, căci ea e singura care nu ţine cont nici de prejudecăţi, şi nici măcar de ceva. nu ţine cont de nimic. inima vrea şi cere. dacă îi dai, doar tu decizi. 

labirint.

sunt lucruri pe care le doreşti tuturor. 
sunt lucruri pe care ţi le doreşti doar pentru tine. 
dar sunt lucruri pe care nu le doreşti nimănui.
 
te-ai întrebat cum e să fii înconjurat de zeci de persoane şi totuşi să te simţi singur? 
uneori ai rămas blocat în labirintul pe care tu l-ai creat şi în care tu ai intrat de bună voie. în acel labirint în care crezi că intri doar că să te joci, dar la care ieşirea e undeva unde poate nu o să o găseşti atunci când ai mai multă nevoie de ea.

confortabil. nu.

omul se schimbă, se schimbă mult. şi-n locul în care odată erai totul, azi ajungi să fii nimic. nu toţi uită de unde au plecat, dar unii uită unde vor să ajungă şi se pierd pe drum.
îşi aleg prost calea şi ajung într-un loc în care nu voiau să fie, însă nu mai au cum să plece de acolo.

nici azi şi nici mâine.
sunt prinşi pur şi simplu. 
aşa suntem toţi defapt.prinşi într-un loc din care încercăm să scăpăm cu orice ocazie. dar nici o ocazie nu e suficient de bună încât să poți evada cu adevărat.