nu știi necunoscutul.

necunoscutul te provoacă. misterul te îmbată. 

şi ai întrebat: 'ştii să iubeşti?', iar răspunsul pe care l-ai primit a fost: 'ştiu să transform ceea ce vreau în ce vreau.', dar în şoaptă tăcută era: 'tu ştii să respiri?'. 

e dialogul unei poveşti neîncepute, dar deja consumate. 
sunteţi la fel. căutaţi acelaşi lucruri. priviţi la fel. în acelaşi mod. în acelaşi timp. cu aceeaşi intensitate. hipnotizator. 
acea privire care nu te lasă să o întâlneşti direct, dar care nici nu te lasă să nu te contopeşti cu ea. 

ochii aceia te-au făcut să înveţi cum e să te-ndrăgosteşti de o privire colorată. 
buzele acelea te-au făcut să descoperi gustul tău preferat. 
acel moment pe care îl derulezi de atâtea ori în minte şi nu te poţi satura de el. pentru că are gustul buzelor lui. acele buze care s-au atins de altele într-un zâmbet. 
acel moment în care a reuşit să te facă să visezi în doar câteva secunde, când alţii nici până acum nu au reuşit să te facă să închizi ochii măcar. 

oamenii apar în vieţile oamenilor cu un motiv.
cineva pe care-l vei cunoaşte azi îţi va spune despre tine ceva ce tu, încă, nu ştiai. 
te va descoperi, te va-nţelege şi va alege dacă va rămâne sau va pleca.

regina unui rege nebun.

îţi cauţi cuvintele de atât de mult timp încât ai impresia nu doar că nu le mai găseşti, dar că nici nu le mai ştii. 

te pierzi printre gânduri şi îţi alergi prin minte încercând să înţelegi ceva, dar de fiecare dată găsești aceaşi persoană, pe el. îi găseşti chipul şi ochii, îi poţi recunoaşte palmele şi buzele. 
nu ai avut decât idei, imagini mentale hrănite de el. ajunsesei să îţi imaginezi momente alături de el într-o mie de feluri, dar toate aveau acelaşi gust - de el. 
ai devenit încet, dar sigur, un captiv al gândurilor, al minţii. 

te jucai de-a joaca cu el când de fapt tot ce voiai era să îl ai în faţa ta şi să îi oferi acea clipă de fericire care să îl lase fără respiraţie, pe care ţi-o oferea şi el exact în acelaşi moment. 
ştiai că poţi face asta. ştia şi el la fel de bine. 
şi asta pentru că eraţi jumătăţi ale aceleiaşi dorinţe. 

acea dorinţa nespusă, dar de multe ori privită-n ochi, care vă făcea să vă aparţineţi într-un fel, unul altuia. 
în gândurile voastre nu era loc de frumos şi urât sau de bine şi rău. 
era loc doar de voi doi şi-o poveste. 
şi asta pentru că eraţi jumătăţi ale aceleiaşi poveşti.

despre tine.

nimic - acea senzaţie pe care o ai când ştii ce vrei, ştii pe cine vrei, dar ceva te opreşte să obţi. 
tu te opreşti. 

de ce faci asta? niciun răspuns plauzibil, nici măcar o scuză cât de cât decentă. pur şi simplu, o faci. 

cauţi mereu oamenii perfecţi, momentele perfecte, soluţiile de necontestat la probleme care, uneori nici măcar nu există. cauţi fără să găseşti vreodată ceva. 
cauţi şi pierzi totul în căutarea asta nebună. şi apoi realizezi că acel tot pe care îl aveai era perfect pentru ţine. 

dar era alegerea ta, căutarea ta, comoara ta. ai descoperit-o, dar ai lăsat-o acolo, iar azi te gândeşti de ce ai fost atât de orb. nu e vorba de aur, era vorba de tine. 
te regăsisei, dar te-ai părăsit. şi acum vrei să te întorci la tine. 

să te întorci la tine, dar fără să păşeşti înapoi. vrei să mergi înainte şi să redescoperi. să revii la ce erai şi la cei pe care îi aveai, dar mergând înainte. poţi?

ce iubești: acasă.

”nu mă lasă să îmi fie dor de vise, dar fă-mă să îmi fie dor de ţine mereu.” 
asta a fost singurul lucru pe care l-ai vrut vreodată de la cel de lângă tine. 

ai văzut de-a lungul timpului atât de mulți oameni care stăteau unul lângă celălalt și nici măcar nu se priveau, darămite să mai simtă ceva. 
îţi promiteai că tu nu vei ajunge unul dintre ei; şi ai rămas singur, renunţând la orice ocazie de a-ți încalca promisiunea. 
cu timpul ai ajuns să te întrebi dacă tu greşeşti cu ceva, dar nu greseai, însă nimeni nu părea să fie de acord cu tine. şi asta pentru că s-ar putea să fii rătăcit, dar asta pentru că nu ştie nimeni unde să te caute. 
pentru că s-ar putea să fii schimbat, dar asta pentru că nu știe nimeni să te privească așa cum te privea înainte. 

din ce în ce mai mulţi se consideră diferiţi, speciali şi condamnă superficialitatea, dar într-un final toţi suntem la fel; vrem aceleaşi lucruri, trăim aceleaşi situaţii, singura diferenţa e cum ajungem la ce vrem şi ce suntem dispuşi să facem în drumul nostru.