şi nu îţi pare rău pentru nimic. sau da?
îţi pare rău de fapt...
îţi pare rău pentru că ai crezut în cel de lângă ţine şi nu a făcut decât să se dovedească a fi un om în plus în viaţa ta, care prin acţiunile lui, şi-a pierdut specialul.
ţie îţi pare rău, celuilalt nu.
îţi pare rău nu pentru ce ai simţit, ci pentru cum.
ai ţinut morţiş să te simţi special, deşi erai conştient că existau şi alţii.
ţie îţi pare rău pentru, nu celuilalt care o făcea cu bună credinţă.
îţi pare rău pentru ce credeai că eşti. credeai că e o versiune îmbunătățită a ta și că poți fi așa doar când sunteţi împreună.
şi ai dreptate. doar atunci puteai fi aşa, dar varianta ta îmbunătăţită s-a dovedit a fi de fapt ce mai proastă.
şi ţie îţi pare rău că te credeai o persoană bună când erai doar un simplu om, dar celuilalt nu îi păsa.
şi îţi pare rău că ai crezut din nou şi că te-ai lăsat în voia sorţii. crezând că toate-s bune şi de o sinceritate deplină, când nu erau aşa.
nu-ţi pare rău pentru asta, ci pentru că ştiai care e realitatea, dar te-ai hotărât prea târziu să o privești în ochi. celuilalt nu îi pasă.
şi-ţi pare rău pentru că te simţi minţit şi trădat. celui care a făcut asta, nu îi pare.
îi iubeşti modul de a fi, dar urăşti cum e.
