un loc vechi pentru o poveste nouă.

dacă nu poţi retrăi povestea de vara trecută, du-te în locul în care ai scris-o pentru a o reciti măcar. 

sunt momente şi situaţii care, fără să vrei şi fără prea mare efort, îţi influenţează drumul pe care mergi. acestea nu fac decât să îţi deseneze adevărate intersecţii pe drumul tău care, înainte, nu era decât o potecă bătătorită doar de paşii tăi timizi. îţi lasă, însă, semnele absolut goale, fără vreun indiciu de ce ar putea fii acolo sau ce direcţie ar trebui să arate. şi alegi să îţi desenezi tu semnele cum crezi că ţi-ar fi mai bine, în funcţie de locul în care vrei să ajungi. 

şi tu ai trăit un astfel de moment pe care ai vrea să îl retrăieşti la nesfârşit şi din care, azi, nu a mai rămas decât o amintire sau chiar frânturi, care apar şi dispar individual, dar care îți aduc aceiași fiori ca atunci când ai scris povestea. 
e destul de greu să faci din plecarea ta un punct de sosire şi asta mai ales că, încă din primul moment în care ţi-ai dat seama că ai vrea să fii acolo unde ai mai fost, nu ai făcut decât să îți transformi poteca într-o autostradă cu semne prost desenate. şi te-ai îndepărtat, mergând într-un cerc infinit, atingând tot din povestea ta, dar mai puţin nucleul ei. 
de fiecare dată când ai încercat să te întorci, nu ai putut pentru că intersescțiile nu mai erau aceleași acum. regreţi că ai plecat.