ţi-au amorţit mâinile de cât timp tânjesc după acea îmbrăţişare.
ţi-au amorţit lacrimile-n ochi de cât timp privesc plecarea.
ţi-a amorţit inima de cât timp încearcă să se deschidă, iar acum când a făcut-o , va rămâbe așa, fără să o închidă cineva după poposirea lui.
te-ntrebi de ce doare atât de mult dacă te aşteptai. credeai că anticiparea te va ajuta să devi imun, dar nu te poate face aşa. aşteptarea nu a făcut decât să dea naştere agoniei, să te stingă încet-încet, dar să te intensifice pas cu pas.
credeai că plecarea nu va aduce durere, dar exact asta a adus.
o durere care nu te lasă să termini povestea.
care te face să pătezi cu lacrimi fiecare pagină şi să distrugi orice cuvânt.
şi asta pentru că nu poţi să scri poveşti despre poveşti. poveştile se trăiesc înainte să le poţi scrie, însă nu ai apucat să trăieşti nici măcar începutul.
şi te doare.
îţi spuneai mereu că tu nu o ajungi să depinzi. de nimeni, de nimic. tocmai, nu ai ajuns să depinzi de nimeni şi de nimic, ci de acel-ceva-ul tău. fără să vrei. şi pentru început credeai că asta e frumos, că asta e povestea voastră şi că împreună o veţi face să se-ntindă pe capitole, volume, pe o viaţă-ntreagă. chiar dacă asta ar fi însemnat să întindeţi paginile între distanţe, să le purtaţi în timp, să le rescrieţi pe cele afectate de vreme. nu-ţi păsa.
ţi-au amorţit lacrimile-n ochi de cât timp privesc plecarea.
ţi-a amorţit inima de cât timp încearcă să se deschidă, iar acum când a făcut-o , va rămâbe așa, fără să o închidă cineva după poposirea lui.
te-ntrebi de ce doare atât de mult dacă te aşteptai. credeai că anticiparea te va ajuta să devi imun, dar nu te poate face aşa. aşteptarea nu a făcut decât să dea naştere agoniei, să te stingă încet-încet, dar să te intensifice pas cu pas.
credeai că plecarea nu va aduce durere, dar exact asta a adus.
o durere care nu te lasă să termini povestea.
care te face să pătezi cu lacrimi fiecare pagină şi să distrugi orice cuvânt.
şi asta pentru că nu poţi să scri poveşti despre poveşti. poveştile se trăiesc înainte să le poţi scrie, însă nu ai apucat să trăieşti nici măcar începutul.
şi te doare.
îţi spuneai mereu că tu nu o ajungi să depinzi. de nimeni, de nimic. tocmai, nu ai ajuns să depinzi de nimeni şi de nimic, ci de acel-ceva-ul tău. fără să vrei. şi pentru început credeai că asta e frumos, că asta e povestea voastră şi că împreună o veţi face să se-ntindă pe capitole, volume, pe o viaţă-ntreagă. chiar dacă asta ar fi însemnat să întindeţi paginile între distanţe, să le purtaţi în timp, să le rescrieţi pe cele afectate de vreme. nu-ţi păsa.
