magie.

”pentru ultima dată, cred.” spui asta de un milion de ori până să te hotărăşti.
şi tragi cu dinții şi de ultima speranţă pentru a obţine ceea ce vrei.
pentru a-ţi fi şi ţie bine.
măcar o dată, măcar o zi, măcar o clipă.
 
dar nu îţi dai seama că tot încercând se pierde toată magia.
se pierde tot efectul. încercând să faci ceva ajungi de unde ai plecat sau de undeva mai jos. 
nu e aiurea, e perfect normal. căci nu poţi forţa lucrurile, nu poţi încerca să îţi forţezi destinul.

adevăr universal.

stai şi îi vezi pe toţi în jurul tău încercând să facă totul bine, perfect, fără greşeală. 
încearcă să te facă pe tine să fii că ei, să fii fără greşeală. aparent, superficial, anormal. 
însă ca de fiecare dată, tu poţi alege să nu fii ca ei.
de fiecare dată poţi fi tu, chiar dacă asta va deranja pe mulţi în enorm de multe situaţii.

dar problema este cu totul şi cu totul alta. nu că te vei lăsa la un moment dat influenţat de restul, ci că vei obosi să fii diferit.
şi atunci când oboseşti ce faci?

în ochii tăi e altfel. în ochii tăi e acasă.

uneori ai tendinţa de a vedea ceea ce nu e. ai tendinţa de a auzi ceea ce nu s-a spus. ai tendinţa de a simţi ceea ce nu trebuie. de fapt, niciodată nu simţi ceea ce nu trebuie. simţi şi atât. 
nimeni şi nimic nu trebuie să te facă să îţi pară rău pentru ceea ce simţi, pentru ceea ce vei simţi. 
dar nu întotdeauna e niciodată.
 
şi asta pentru că unii dintre noi au anumite principii şi reguli de viaţă care nu le permit să facă un lucru sau altul. să simtă sau nu. 
în principiu, nu tu hotărăşti dacă simţi sau nu ceva. poţi doar să alegi să arăţi sau să ţii doar pentru tine, ascuns într-un colţ de suflet, de minte, de mintea inimii. 

end of the road. masks.

punct. punct. punct. 
de câte ori e necesar să pui punct că să îţi dai seama că o iei mereu pe cărări greşite? 
sau mai bine zis de câte ori e nevoie să îţi dai seama că dai încă o şansă şi încă una doar de dragul de a da. doar din simplul fapt că ţi-e teamă cum ar fi fără.

la fel nu mai are cum să fie, clar. dar poate că din când în când e bună şi o schimbare. 
fără compromisuri e adevărat că nu poţi face absolut nimic în viaţă, însă uneori e mai bine să faci exact ce vrei tu, ce simţi, ceea ce e mai bine pentru ţine. 

egoism sau simplu drept?

de când ne naştem simţim nevoia de apartenenţă la ceva. la cineva. 

creştem şi suntem înconjuraţi de persoane. multe sau puţine, nu contează. tot ce contează e că teoretic vorbind, nu suntem singuri. 

teoretic. 

omul e proiectat în aşa fel încât să supravieţuiască înconjurat de semeni, înconjurat de cei cu care se aseamănă. de multe ori, omul poate fi fericit cu cei pe care îi are lângă el, să se simtă total împlinit şi să nu îşi dorească altceva decât ceea ce are deja. 

există însă reversul medaliei, şi al naibii revers.

altfel. diferit. la fel.

cum e posibil să îţi fie dor de ceva ce poate nu ai avut vreodată? 
cum e posibil să încerci la nesfârşit să nu îţi mai fie dor şi să nu reuşeşti? 

o persoană poate vrea să schimbe zeci de lucruri, de situaţii, de reacţii în viaţa sa. 
o persoană nu vrea să schimbe decât o poveste.

și dacă?

urăsc momentele în care te simţi bine, iar în secunda doi vine cineva şi îţi ia fericirea din braţe. şi culmea, o laşi să ţi-o ia şi să fugă cu ea.  dar niciodată nu te gândeşti că poate ai putea să faci şi tu acelaşi lucru. astfel intri într-un joc fără ieşire, în care toţi fură fericirea altuia.

foc și gheață.

se spune că oamenii pentru a atinge nemurirea trec mai întâi prin foc și apoi prin gheață. 
de ce prin acestea două? 

pentru simplu fapt pentru care focul reprezintă puterea mistuitoare atât a lucrurilor bune, dar mai ales a celor rele, forța necesară care îți dă curajul să faci ceva și apoi să mergi mai departe. 
gheața, pe de altă parte, nu e altceva decât antidotul focului. acel lucru care de fapt nu anulează focul, ci îl întregește.