egoism sau simplu drept?

de când ne naştem simţim nevoia de apartenenţă la ceva. la cineva. 

creştem şi suntem înconjuraţi de persoane. multe sau puţine, nu contează. tot ce contează e că teoretic vorbind, nu suntem singuri. 

teoretic. 

omul e proiectat în aşa fel încât să supravieţuiască înconjurat de semeni, înconjurat de cei cu care se aseamănă. de multe ori, omul poate fi fericit cu cei pe care îi are lângă el, să se simtă total împlinit şi să nu îşi dorească altceva decât ceea ce are deja. 

există însă reversul medaliei, şi al naibii revers.

nu te duce la şah mat, ci la remiză, la nesfârşită agonie. 

există situaţia în care omul e înconjurat de persoane pe care, da, le iubeşte, dar tot se simte singur. 

de ce?

există o multitudine de cauze. poate pentru că încă nu şi-a găsit rostul, nu s-a găsit identitatea. poate că îi pare rău de persoana pe care a lăsat-o în urmă. dar cum se spune - dacă cineva nu a ajuns în prezentul tău, înseamnă că nu merită.  

toate se întâmplă cu un motiv anume. iar dacă cineva nu a ajuns lângă ţine acum, e pentru că omul are de ales între două căi.

probabil că ai ales-o pe cea greşită sau pe cea corectă, nu vei ştii niciodată.

dar ce se face omul când îşi dă seama că de fapt persoana care a plecat ar putea să îl facă să nu se mai simtă aşa? 

ce-i rămâne de făcut? să lupte pentru ceea ce vrea. asta ar trebui să facă.

teoretic, însă practic implică consecinţe. 

consecinţe care ar putea însemna prea multe.

cum ştii că merită? şi mai simplu: întreabă-te ce simţi. asta îţi va răspunde la toate întrebările posibile. e un răspuns universal care te-ar putea ajuta să ieşi din cercul infinit şi să te îndrepţi către un loc mai bun, pe un drum ocolitor, dar cu siguranţă mai bun.

şi atunci dacă vrei ceva doar pentru tine e egoism sau simplu drept? 

dacă vrei pe cineva doar pentru tine? 

contează limita, întradevăr, dar la fel de bine contează şi momentul în care îţi dai seama că îl vrei pe omul acela lângă tine.

dacă nu recunoşti momentul, s-ar putea apoi să fi acuzat de egoism. 

dar s-ar putea să treci cealaltă limită, să fi nevoit să renunţi la el.

iar asta doare.

deci, unde e limita? 

egoismul sau pierderea? ambele sunt la fel de dureroase. 

prima o faci cu bună ştiinţă, dar îţi poţi impune propria limita, deci e rezolvabilă. pierderea însă e inevitabilă uneori.

găseşte echiliibrul.