păcat și plăcere.

de multe ori ne trezim prinși fără voia noastră în labirinturi pline de păcate și de plăceri. de multe ori ne dorim să evadăm din labirinturile astea teferi și cu lecția învățată.

uneori însă ne dorim să hoinărim printre ziduri, să gustăm din fiecare plăcere și să săvârșim fiecare păcat. uneori nu mai vrem să ieșim dintre ziduri deoarece acolo am găsit un refugiu pentru a ne ascunde de noi înșine și de ce ne face să ne temem de noi.

o singură dată însă o să ieșim cu tot cu temeri, cu tot cu păcate și plăceri, dar alături de cineva.

labirintul vieții are intrări singulare câți oameni există, dar ieșirile duble se înjumătățesc.

joc de umbre.

ne dorim mereu altceva.

niciodată nu ne mulţumim cu ce avem. întotdeauna preţuim prea puţin timp prezentul.

renunţăm prea uşor la oamenii care  ne-au fost alături atunci când am fost în furtună. alergăm după persoane noi cât timp suntem sub soare.

viaţa nu e decât un joc de umbre dictat de furtună şi soare.

viaţa nu e decât un loc în care pâlcurile de umbră sunt oameni care acceptă să ne fie alături necondiţionat, chiar dacă noi am renunţat la ei la un moment dat.

te deranjează de fiecare dată când devi umbra linştitoare a cuiva. dar tu nu faci decât să alergi spre soare imediat după ce furtuna ta a trecut.

nu îţi poţi urî îngerii, atâta timp cât tu nu faci decât să dansezi cu demonii a căror muzică o ascultă toţi.

nu îţi poţi urî pedeapsa, atâta timp cât tu spui minciuni în rai şi te aştepţi ca îngerii tăi să nu îţi devină demoni.

luptători ai cuvintelor. războinici ai faptelor.

vieţile ne sunt guvernate de cuvinte mai mult decât de fapte. 
cu toate acestea alegem să arătăm mai multe decât rostim. arătăm pe dos, nereuşind. 
vieţile ne sunt guvernate de imagini perfecte mai mult decât de suflete plăcute. 
cu toate acestea alegem să căutăm sufletele. căutăm pe dos, nereuşind. 

suntem cu toţii oameni care căutăm şi vrem totul fără să facem măcar un pas în afara sferei noastre de confort. 
suntem singuri pentru că alegem şi căutăm pe dos, alegem să ne fie mai uşor, nu mai bine. 
suntem singuri pentru că refuzăm să luptăm astăzi din cauza unei bătălii pierdute ieri. 
dacă istoria omenirii ar fi fost plină de laşi ca noi, cei de astăzi, lumea întreagă ar fi fost doar o bucată de pământ gol.
 
nimeni nu supravieţuieşte singur. 
toţi mor dacă nu acceptă să lupte măcar o dată. 

echilibru defect.

suntem cu toţii în căutarea a tot şi a nimic.
suntem cu toţii în căutarea a ceva şi a nimic. 
suntem cu toţii ceea ce căutăm. 
suntem nimic. 

nimic mai mult decât ceea ce permitem să facă parte din viaţa noastră. nimic mai mult decât ceea ce credem că merităm. nimic mai mult decât ceea ce ne este confortabil. 
iar confortabil nu a fost niciodată mai mult decât nimic. 

cu toate astea, căutăm cu toţii echilibrul. 
căutăm să ne fie bine în extrema în care ne aflăm. 
căutăm să ducem echilibrul în extrem şi extremele să le aducem în echilibru. 

toată viaţa noastră nu este decât un joc.
de cuvinte. de stări. de sentimente. de reacţii. 

tatuajul sufletului.

ai încercat mereu să ascunzi lucrurile care credeai că te fac vulnerabil, încât astăzi nu ştii să fii altfel decât rece. 
ai încercat în fiecare zi să îţi ascunzi cicatricea de pe suflet la fel cum o fac militarii în misiune pentru a nu fi descoperit. ce ai uitat însă e faptul că nu eşti nici militar şi nici în misiune. 

de multe ori ai crezut că dacă permiţi oamenilor să intre în viaţa ta, ei o vor face cu bocancii plini de noroi pe un covor pe care tu abia ai apucat să îl cureţi. 
şi asta pentru că cineva a lăsat urme atât de adânci, încât nici astăzi nu au ieşit. ce ai uitat însă e că nu toţi oamenii au bocanci şi nici covorul tău nu e la fel de curat precum ai impresia.

cu fiecare ocazie pe care ai avut-o să primeşti pe cineva în brațele tale, tu nu ai primit decât în patul tău. ai fost urmărit de trecut, încât azi ai uitat cum să te mai laşi cuprins de bine și cum să îl primești în viaţa ta. şi oricât de mult te-ai strădui să te laşi descoperit de frici şi de tine însuţi, nu va fi decât o altă încercare eşuată. 
pentru că tu nu ştii cum să fii altfel decât un suflet cicatrizat şi singur.