ai încercat mereu să ascunzi lucrurile care credeai că te fac vulnerabil, încât astăzi nu ştii să fii altfel decât rece.
ai încercat în fiecare zi să îţi ascunzi cicatricea de pe suflet la fel cum o fac militarii în misiune pentru a nu fi descoperit. ce ai uitat însă e faptul că nu eşti nici militar şi nici în misiune.
de multe ori ai crezut că dacă permiţi oamenilor să intre în viaţa ta, ei o vor face cu bocancii plini de noroi pe un covor pe care tu abia ai apucat să îl cureţi.
şi asta pentru că cineva a lăsat urme atât de adânci, încât nici astăzi nu au ieşit. ce ai uitat însă e că nu toţi oamenii au bocanci şi nici covorul tău nu e la fel de curat precum ai impresia.
cu fiecare ocazie pe care ai avut-o să primeşti pe cineva în brațele tale, tu nu ai primit decât în patul tău. ai fost urmărit de trecut, încât azi ai uitat cum să te mai laşi cuprins de bine și cum să îl primești în viaţa ta. şi oricât de mult te-ai strădui să te laşi descoperit de frici şi de tine însuţi, nu va fi decât o altă încercare eşuată.
pentru că tu nu ştii cum să fii altfel decât un suflet cicatrizat şi singur.
în fiecare zi îţi doreşti pe cineva care să te dezbrace de toate straturile pielii şi să îţi atingă sufletul cu mâini calde. să îţi mângâie faţa cu o privire şi să îţi cuprindă mâinile în ale sale. nu vrei decât pe cineva care să te facă să te-ntorci în acelaşi loc de fiecare dată când instinctul tău îţi spune să fugi. ce ai uitat însă e că oamenii obosesc să fie doar puncte intermediare între două maratoane de-ale tale.
şi că braţele lor obosesc ţinându-te pe tine, în timp ce tu nu faci decât să stai comod.
ai uitat că oamenii nu se iau sub garanţii.
ţi-ai promis zi de zi că nu vei mai lăsa pe nimeni să îţi doboare scutul pentru a-ți atinge carnea caldă de dincolo de el. ce ai uitat însă e că la un moment dat, cineva te va vedea de prima oară fără scut şi că indiferent de cât de mult vei încerca tu, oricum îţi va atinge toate rănile, toate cicatricile.
nu le va vindeca, dar ţi le va transforma în tatuaje.
tatuaje care să-ţi aducă aminte de luptele pe care le-ai dus.
tatuaje care să-ţi aducă aminte de omul care ai fost.
dar nu uita lucrul cel mai important: azi nu contează cel care ţi-a lăsat o cicatrice, ci cel care are răbdarea să o transforme în artă. cel care are răbdarea să te transforme în artă.
doar tu ştii dacă eşti dispus să înduri încă puţină durere pentru a putea fi apoi întreg.
doar tu ştii dacă eşti dispus să te poţi privi apoi că arta mâinilor altuia.
doar tu ştii dacă vei fii dispus vreodată să te poţi privi că arta unui alt suflet tatuat.
ai încercat în fiecare zi să îţi ascunzi cicatricea de pe suflet la fel cum o fac militarii în misiune pentru a nu fi descoperit. ce ai uitat însă e faptul că nu eşti nici militar şi nici în misiune.
de multe ori ai crezut că dacă permiţi oamenilor să intre în viaţa ta, ei o vor face cu bocancii plini de noroi pe un covor pe care tu abia ai apucat să îl cureţi.
şi asta pentru că cineva a lăsat urme atât de adânci, încât nici astăzi nu au ieşit. ce ai uitat însă e că nu toţi oamenii au bocanci şi nici covorul tău nu e la fel de curat precum ai impresia.
cu fiecare ocazie pe care ai avut-o să primeşti pe cineva în brațele tale, tu nu ai primit decât în patul tău. ai fost urmărit de trecut, încât azi ai uitat cum să te mai laşi cuprins de bine și cum să îl primești în viaţa ta. şi oricât de mult te-ai strădui să te laşi descoperit de frici şi de tine însuţi, nu va fi decât o altă încercare eşuată.
pentru că tu nu ştii cum să fii altfel decât un suflet cicatrizat şi singur.
în fiecare zi îţi doreşti pe cineva care să te dezbrace de toate straturile pielii şi să îţi atingă sufletul cu mâini calde. să îţi mângâie faţa cu o privire şi să îţi cuprindă mâinile în ale sale. nu vrei decât pe cineva care să te facă să te-ntorci în acelaşi loc de fiecare dată când instinctul tău îţi spune să fugi. ce ai uitat însă e că oamenii obosesc să fie doar puncte intermediare între două maratoane de-ale tale.
şi că braţele lor obosesc ţinându-te pe tine, în timp ce tu nu faci decât să stai comod.
ai uitat că oamenii nu se iau sub garanţii.
ţi-ai promis zi de zi că nu vei mai lăsa pe nimeni să îţi doboare scutul pentru a-ți atinge carnea caldă de dincolo de el. ce ai uitat însă e că la un moment dat, cineva te va vedea de prima oară fără scut şi că indiferent de cât de mult vei încerca tu, oricum îţi va atinge toate rănile, toate cicatricile.
nu le va vindeca, dar ţi le va transforma în tatuaje.
tatuaje care să-ţi aducă aminte de luptele pe care le-ai dus.
tatuaje care să-ţi aducă aminte de omul care ai fost.
dar nu uita lucrul cel mai important: azi nu contează cel care ţi-a lăsat o cicatrice, ci cel care are răbdarea să o transforme în artă. cel care are răbdarea să te transforme în artă.
doar tu ştii dacă eşti dispus să înduri încă puţină durere pentru a putea fi apoi întreg.
doar tu ştii dacă eşti dispus să te poţi privi apoi că arta mâinilor altuia.
doar tu ştii dacă vei fii dispus vreodată să te poţi privi că arta unui alt suflet tatuat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu