azi ești paradox.

îţi dai seama că nimic nu e pentru totdeauna. şi nu te sperie asta. 
şi nici nu ştii dacă ar trebui să o facă. 

majoritatea oamenilor caută stabilitate şi confort. tu cauţi doar un loc în care să te simţi acasă acum, nu mâine. mâine nu ştii ce va fi. cum va fi. sau dacă va mai fi. şi eşti împăcat cu asta. 

majoritatea oamenilor caută pe cineva în braţele căruia să se poată întoarce mereu. să fie siguri de acele braţe. 
tu cauţi să ai în ce braţe să te întorci, doar atâta timp cât simţi că le aparți. apoi, vei căuta altele. 

majoritatea oamenilor caută să ajungă la destinaţia mult visată în viaţa asta. 
tu te bucuri de călătoria în sine. nu ştii unde vrei să ajungi, dar nici nu contează. 
mai bine în mişcare mereu, decât să te stabileşti într-un loc pe care nu-l simţi parte din tine. 

ca om, nu eşti decât suma celor care au trecut prin viaţa ta. 
eşti un amalgam de stări preluate de la ceilalţi şi o mulţime de cuvinte spuse de ei. 
eşti definit de cei care te înconjoară. 
o problema rezolvată pentru cei care au plecat din viaţa ta, şi o soluţie nedefintă pentru cei care au dispărut pur şi simplu. cu toate astea, tu eşti tu. iar modul în care eşti enunţat de ceilalţi, este dictat de tine.
eşti paradoxal. vrei, dar nu vrei. şi asta e bine. pentru că din momentul în care ai luat o decizie, ar trebui să rămâi. şi nu te sperie asta, te sperie faptul că nu ai putea să nu revi asupra deciziei. e absurd să faci o promisiune pe care nu o poţi îndeplini. însă promisiuni tot faci. ţi le faci ţie. 

eşti paradoxal. îţi doreşti un rău care să îţi facă bine, mai mult decât un bine care să nu îți facă nimic. şi asta e bine. pentru că toţi oamenii îşi doresc fericirea, dar ţie ţi-e teamă de ea. nu ştii cum să reacţionezi când cineva are grijă de tine, aşa că eşti stângaci. 

eşti paradoxal. ştii foarte bine că oamenii sunt doar cuvinte în viețile celorlalți, și tu continui să scrii. vă scrieţi reciproc azi, dar pe puţini îi mai citeşti mâine. 
asta pentru că e mai bine să laşi necunoscutului ce e al lui, şi tu să trăieşti în prezent. pentru că odată ce ai ştii tot, de fapt, nu ai mai ştii nimic. 

totul e un cerc închis - îţi pasă, plângi, pleci şi-apoi revi, aştepţi şi nu mai simţi nimic. 
totul e să faci asta cu cineva la fel. la fel de stângaci în faţa fericirii. la fel de paradoxal. 

şi când îl găseşti, nu te gândi la cât de norocos eşti. 
doar parcurge cercul. nu încercaţi să va regăsiţi, pentru că vă veţi ascunde. 
veţi rămâne mereu doi străini cărora le e frică să se caute cu adevărat. 

caută-te pe ţine în celălalt şi odată ce te-ai găsit, nu mai renunţa la tine. 
frica omoară oamenii. curajul te face să te descoperi. 

pentru că mâine nu ştii ce va fii, dar azi ştii. 
azi poţi să ai grijă de cel lângă care mergi. 
azi poţi încă să scrii. 

tot ce trebuie să faci e să nu fugi de cineva ca tine. 
să nu îţi fie teamă să te-ntâlnești pe tine în altă persoană. 

paradoxal, azi eşti tu. mâine, poţi fii celălalt. 
şi dacă totuşi alegi să fugi, alege braţele celuilalt. 
măcar pentru azi.