nu știi necunoscutul.

necunoscutul te provoacă. misterul te îmbată. 

şi ai întrebat: 'ştii să iubeşti?', iar răspunsul pe care l-ai primit a fost: 'ştiu să transform ceea ce vreau în ce vreau.', dar în şoaptă tăcută era: 'tu ştii să respiri?'. 

e dialogul unei poveşti neîncepute, dar deja consumate. 
sunteţi la fel. căutaţi acelaşi lucruri. priviţi la fel. în acelaşi mod. în acelaşi timp. cu aceeaşi intensitate. hipnotizator. 
acea privire care nu te lasă să o întâlneşti direct, dar care nici nu te lasă să nu te contopeşti cu ea. 

ochii aceia te-au făcut să înveţi cum e să te-ndrăgosteşti de o privire colorată. 
buzele acelea te-au făcut să descoperi gustul tău preferat. 
acel moment pe care îl derulezi de atâtea ori în minte şi nu te poţi satura de el. pentru că are gustul buzelor lui. acele buze care s-au atins de altele într-un zâmbet. 
acel moment în care a reuşit să te facă să visezi în doar câteva secunde, când alţii nici până acum nu au reuşit să te facă să închizi ochii măcar. 

oamenii apar în vieţile oamenilor cu un motiv.
cineva pe care-l vei cunoaşte azi îţi va spune despre tine ceva ce tu, încă, nu ştiai. 
te va descoperi, te va-nţelege şi va alege dacă va rămâne sau va pleca.

regina unui rege nebun.

îţi cauţi cuvintele de atât de mult timp încât ai impresia nu doar că nu le mai găseşti, dar că nici nu le mai ştii. 

te pierzi printre gânduri şi îţi alergi prin minte încercând să înţelegi ceva, dar de fiecare dată găsești aceaşi persoană, pe el. îi găseşti chipul şi ochii, îi poţi recunoaşte palmele şi buzele. 
nu ai avut decât idei, imagini mentale hrănite de el. ajunsesei să îţi imaginezi momente alături de el într-o mie de feluri, dar toate aveau acelaşi gust - de el. 
ai devenit încet, dar sigur, un captiv al gândurilor, al minţii. 

te jucai de-a joaca cu el când de fapt tot ce voiai era să îl ai în faţa ta şi să îi oferi acea clipă de fericire care să îl lase fără respiraţie, pe care ţi-o oferea şi el exact în acelaşi moment. 
ştiai că poţi face asta. ştia şi el la fel de bine. 
şi asta pentru că eraţi jumătăţi ale aceleiaşi dorinţe. 

acea dorinţa nespusă, dar de multe ori privită-n ochi, care vă făcea să vă aparţineţi într-un fel, unul altuia. 
în gândurile voastre nu era loc de frumos şi urât sau de bine şi rău. 
era loc doar de voi doi şi-o poveste. 
şi asta pentru că eraţi jumătăţi ale aceleiaşi poveşti.