oglinda: cucerește-te pe tine.

din cele mai vechi timpuri, oglinda a fost inventată pentru că marile frumuseţi ale lumii să se poată înfrumuseţa şi să se poată admira. 
pentru o şi mai mare precizie, oglinzile au fost acoperite cu foiţe de argint. dar la ce bun, dacă azi deși avem precizie, nu avem ochi? 

mă întreb dacă şi atunci era ca azi. mă întreb dacă şi atunci cei care se priveau în oglindă, ajungeau să urască ceea ce vedeau. ce ştiu sigur e că şi atunci oamenii se priveau timp îndelungat în oglindă, dar o făceau pentru a contempla ceea ce vedeau. 
azi, pe de altă parte, oamenii se privesc în oglindă doar pentru a-şi spune: ”cum Dumnezeu am ajuns aşa?”. 

sunt mulţi însă care nu mai au curajul nici măcar se se privească. 
de ce? pentru că pentru ei contează atât de mult imaginea, încât nu o mai văd cum trebuie. 
imaginea lor pentru ei devine cel mai aprig duşman, în timp ce imaginea celorlalţi devine ceva de neatins.
 
cu siguranţă, toţi am avut momente în care nu ne-a plăcut ceea ce vedeam în oglindă, dar totuși făceam ceva ca să ajungem măcar să ne simţim în regulă, dacă nu să plăcem. 
cineva îmi spunea: ”dimineaţa înainte să plec de acasă, mă uit în oglindă până mă îndrăgostesc de mine. dacă nu mă îndrăgostesc, cu siguranţă nu port cămaşa care trebuie”.
 
deci omul pentru a ajunge să simpatizeze, cel puţin, ceea ce vede în oglindă trebuie să se schimbe, trebuie să schimbe. nu poţi aştepta la nesfârşit că cineva, ceva să vină cu bagheta magică și să te transforme într-un prinţ sau într-o prinţesă. e ca şi cum tu iubeşti pe cineva, dar nu faci nimic pentru a cuceri acea persoană. 
cucereşte-te pe tine, apoi îndrăgosteşte-te. 

pe de altă parte, învaţă să vezi frumuseţea din orice. până şi Bestia avea ceva frumos: avea ochii mari şi umezi pururi. dacă tu te încăpăţânezi să nu vezi pădurea din cauza copacului, atunci nu vei ajunge niciodată să te plimbi cu adevărat prin pădure. 
nu există tipologii şi cu atât mai puţin nu există standarde universale. 
acum sinceri să fim, da, există persoane mai frumoase decât celelalte și nu există regula ca persoanele mai frumoase să fie mai puţin deştepte, dar pe de altă parte nu există persoane urâte.
 
frumuseţea e relativă şi depinde de ochii care o privesc. doi oameni pot spune despre o a treia că ea este fie urâtă, fie frumoasă. de ce? pentru că toţi avem criterii, principii şi aşteptări diferite. nu te poţi rezuma la o oglindă şi cu atât mai puţin, nu poţi spune că există standarde universale pe care dacă nu le atingi, nu eşti frumos. 

da, există standarde individuale şi de aici intrăm pe terenul subiectivităţii şi relativităţii. 
ideea de frumos a fost creată la începuturi pentru a susţine imaginea cuiva. da, imaginea. dar dacă lumea a evoluat, atunci de ce şi ideea de frumos nu a evoluat pentru toţi? 
imaginea contează, şi contează mult, dar se poate lucra la ea. nu-ţi place? atunci fă ceva şi schimbă cămaşa. 

însă frumuseţea personalităţii şi caracterului cu greu le schimbi. 
ideea de frumos s-a extins. nu eşti frumos dacă ai o imagine frumoasă, eşti doar bun. însă dacă ai caracter şi personalitate, eşti cu adevărat frumos. 
iar oameni cu adevărat frumoşi, azi, sunt puţini. 

ideea e să ştii să te priveşti în oglindă. nu te-ai îndrăgostit? schimbă cămaşa, apoi cucereşte-te. restul? ţine de tine, de timp, şi apoi iar de tine.