suflet gri.

momentele alea în care nu simţi nimic, în care te simţi gol pe dinăuntru. 
în care ţi-e frig de tine. sunt seci şi anoste. 
momentele alea în care simţi tot deodată, în care înăuntrul tău e o furtună nebună, în care pur și simplu nu-ţi poţi auzi gândurile pentru că sentimentele urlă. sunt agitate şi iraţionale. 

te chinui să găseşti un echilibru între ele, dar degeaba, pentru că nu vei putea niciodată. mereu vei trăi în extreme. şi asta pentru că tu eşti un suflet gri. 
iar situaţiile pe care le trăieşti nu pot fi altfel decât albe sau negre. 
eşti un suflet gri pentru că eşti paradoxal. bipolar. retard sentimental. instabil emoţional. spune-o cum vrei, dar eşti tu. eşti echilibrat în dezechilibrul tău. tocmai asta te face om. 

un om care greşeşte că refuză şi apoi vrea. dar în acelaşi timp, vrea dar nu poate decât să refuze. 
pentru că tu nu poţi să fii altfel, decât aşa. să-ncerci să fii fericit prin a-ţi curma singura sursă de fericire pentru că aşa trebuie şi să-ncerci nefericirea într-o trăire dezamăgitoare încă de la început.
tu poţi să simţi furtuna ta pentru cineva care nu e al tău şi nici nu va fii. 
poţi să simţi nimic şi totuşi tot pentru altcineva. în acelaşi timp. 
eşti sufletul gri care simte totul şi nimic. pe care-l doare fericirea, mai mult decât absenţa ei. 

şi poate că eşti laș pentru că te-nvarți într-un cerc dublu, dar e dreptul tău să vrei mai mult decât un alb sau un negru. să te vrei pe tine, iar tu nu vei fii niciodată întreg doar în furtună sau în goliciune. 
şi asta pentru că nu poţi să aştepţi o veşnicie furtuna perfectă care ştii prea bine că nu mai are cum să vină. dar o poţi iubi, chiar dacă ştii că dintr-un motiv sau altul niciodată nu te va distruge pe tine cu puterea ei şi nici nu te va izbi cu toată intensitatea ei. 
tot ce va face va fi ca, din când în când, să îşi adie puţin vântul peste faţa ta, în aşa fel încât, să ştii că încă există şi că, pentru tine, va fii mereu acolo, dar niciodată a ta. 
aşa că alegi să îţi păstrezi partea ta din ea, dar să alegi încă ceva doar pentru tine. 
pentru că până la urmă cu toţii avem două himere: una pe care o trăim şi cealaltă pe care ne-o dorim, dar nu o vom trăi niciodată. dar le iubim pe amândouă în parte şi în acelaşi timp. 

să te simţi vinovat pentru griul tău. pentru fericirea ta. 
să te simţi vinovat pentru că te laşi atins de furtună şi zâmbeşti, stând în mijlocul ei şi înfruntând-o. dar în acelaşi timp eşti în mijlocul deşertului. 
eşti vinovat pentru vinovăția furtunii care nu se poate îndepărta de tine și de deșertul tău. şi pentru că deşertul tău nu se mai poate sătura de furtună. 
e o nebunie să fii vinovat pentru că le alegi pe ambele. 
pledezi vinovat. 
măcar asta e reciproc. 

aşa că iubeşti griul. 

eşti sufletul gri care nu poate fii vindecat decât de un alt suflet gri. 
pentru că se spune că o inima bucăţi nu poate fi refăcută decât de una identică. 
pentru că tu iubeşti o furtună şi un deşert. 
şi pentru că într-un fel sau altul, vă aparţineţi unul altuia.