poveştile care se-ntâmplă pe ne-aşteptate sunt cele mai frumoase.
poveştile care sunt trăite azi, şi nu mâine când totul e cert, sunt cele mai intense.
poveştile care se nasc sub ochii tăi şi tu nu îţi dai seama sunt cele mai interesante.
la-nceput nici tu, şi nici măcar el, nu v-aţi dat seama că începeţi să scrieţi împreună cuvinte pentru voi, dar spuse altora.
îţi dai deodată seama că ce ai vrut mereu, a fost lângă tine, în faţa ta.
sub privirea ta în timp ce îţi spunea aceleaşi lucruri din totdeauna, dar tu nu ai auzit ce îți spunea cu adevărat decât prea târziu.
nu ai auzit cum privirea lui tânjea după zâmbetul tău lipit de al lui, într-un sărut. nu ai auzit cum buzelele lui dansau în cuvinte menite să te trezească atunci, nu acum.
tot ce ai făcut a fost să îl îndepărtezi de fiecare dată când te-a vrut şi să-l chemi înapoi de fiecare dată când a plecat. şi faci asta mereu. pentru că te-ai pierdut pe tine. şi cum mai puteai să laşi pe cineva să se apropie de tine, când tu nu ştii măcar cine eşti?
aşa că joci un rol în fiecare zi. un rol a ceea ce ai vrea să fii.
zâmbind.
sperând.
şi-aştepţi ca tu să te găseşti.
şi-aştepţi să revină.
şi-apoi să îl laşi să te regăsească.
îl laşi să te regăsească, definindu-vă împreună prin tot.
prin muzica pe care o ascultaţi atunci când orice vers pare scris pentru voi și prin diminețile în care vă treziţi ciufuliţi.
prin modul în care vă priviţi atunci când degetele voastre se-agaţă unele de altele, dar şi prin acea privire care vă face să vă pierdeţi şi să vă regăsiţi în acelaşi timp.
prin parfumul celuilalt pe pielea ta, care te face să te îmbeţi mai tare decât zeci de shoturi de tequila.
prin fiorii pe care îi aveţi.
prin modul în care vă-ntâmplați în priviri.
cât de diferit eşti pe întuneric.
cât de diferit laşi la vedere sentimentele după ce soarele-apune pentru că zidurile cad atunci când întunericul apare.
şi-ncepi să îl visezi în mii de feluri, dar niciodată al tău.
şi îţi faci în capul tău mii de scenarii, dar niciodată palpabile.
incertitudinea te face să îl vrei mai mult pentru că ceea ce îţi e clar că nu se poate, te obosește luptând, iar ceea ce ştii că e sigur, te plictiseşte.
vrei o poveste incertă în care să nu vă aparţineţi, dar în care să fiţi începutul şi finalul unul pentru celălalt.
vreţi să vă-ntâmplați din nou, măcar în priviri.
poveştile care sunt trăite azi, şi nu mâine când totul e cert, sunt cele mai intense.
poveştile care se nasc sub ochii tăi şi tu nu îţi dai seama sunt cele mai interesante.
la-nceput nici tu, şi nici măcar el, nu v-aţi dat seama că începeţi să scrieţi împreună cuvinte pentru voi, dar spuse altora.
îţi dai deodată seama că ce ai vrut mereu, a fost lângă tine, în faţa ta.
sub privirea ta în timp ce îţi spunea aceleaşi lucruri din totdeauna, dar tu nu ai auzit ce îți spunea cu adevărat decât prea târziu.
nu ai auzit cum privirea lui tânjea după zâmbetul tău lipit de al lui, într-un sărut. nu ai auzit cum buzelele lui dansau în cuvinte menite să te trezească atunci, nu acum.
tot ce ai făcut a fost să îl îndepărtezi de fiecare dată când te-a vrut şi să-l chemi înapoi de fiecare dată când a plecat. şi faci asta mereu. pentru că te-ai pierdut pe tine. şi cum mai puteai să laşi pe cineva să se apropie de tine, când tu nu ştii măcar cine eşti?
aşa că joci un rol în fiecare zi. un rol a ceea ce ai vrea să fii.
zâmbind.
sperând.
şi-aştepţi ca tu să te găseşti.
şi-aştepţi să revină.
şi-apoi să îl laşi să te regăsească.
îl laşi să te regăsească, definindu-vă împreună prin tot.
prin muzica pe care o ascultaţi atunci când orice vers pare scris pentru voi și prin diminețile în care vă treziţi ciufuliţi.
prin modul în care vă priviţi atunci când degetele voastre se-agaţă unele de altele, dar şi prin acea privire care vă face să vă pierdeţi şi să vă regăsiţi în acelaşi timp.
prin parfumul celuilalt pe pielea ta, care te face să te îmbeţi mai tare decât zeci de shoturi de tequila.
prin fiorii pe care îi aveţi.
prin modul în care vă-ntâmplați în priviri.
cât de diferit eşti pe întuneric.
cât de diferit laşi la vedere sentimentele după ce soarele-apune pentru că zidurile cad atunci când întunericul apare.
şi-ncepi să îl visezi în mii de feluri, dar niciodată al tău.
şi îţi faci în capul tău mii de scenarii, dar niciodată palpabile.
incertitudinea te face să îl vrei mai mult pentru că ceea ce îţi e clar că nu se poate, te obosește luptând, iar ceea ce ştii că e sigur, te plictiseşte.
vrei o poveste incertă în care să nu vă aparţineţi, dar în care să fiţi începutul şi finalul unul pentru celălalt.
vreţi să vă-ntâmplați din nou, măcar în priviri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu