uităm pentru mister.

azi am uitat să... să tot.
am uitat să zâmbim, să fim veseli, să fim coloraţi. 
am uitat să fim bine pe bune.
am uitat să respirăm şi pentru noi, şi nu doar pentru a trăi.
am uitat să trăim, azi doar supravieţuim. 

întrebăm pe toţi, pe oricine de ce nu mai suntem copii. 
de ce întotdeauna suntem prea serioşi, prea sobrii, prea alb-negrii. 
dar niciodată nu ne întrebăm cum, dar mai ales când, noi înşine am încetat să mai fim copii și am renunțat să privim culorile. 

azi singurul lucru pe care-l mai simţi e singurătatea, uneori chiar și atunci și când nu ești singur. ai ajuns la concluzia că niciodată nu eşti la fel de singur cum simţi. 
eşti mai mult de atât. niciodată lucrurile bune, nu sunt atât de bune. 
şi mai ales lucrurile magice nu sunt la fel de magice cum credeai tu. 
magia aceea nu a fost doar a ta, ci şi a altcuiva înaintea ta. 
uneori nu îţi doreşti decât că toată viaţa ta, tot ce eşti tu să fie şters. doar pentru a o lua de la început.
dar uneori nici asta nu e atât de bine şi ajungi să vrei să pluteşti şi să nu mai simţi nimic. 
absolut nimic. să fii tu, dar fără tine. 
sunt momente în care pur şi simplu te simţi singur înconjurat de oamenii tăi favoriţi, doar pentru că ei nu mai pot ajunge la tine şi tu nu îi mai laşi să te atingă. 
îţi construieşti un zid în jurul tău, te protejezi cu o armură de negativism în formă de realism și pleci singur la drum. dar oamenii tăi sunt în spatele tău, lângă tine şi în faţa ta. protejându-te. 
tu nu îi vezi de zid. te simţi singur înconjurat de ei. te simţi singur în mijlocul zidurilor tale. 
însă continui să mergi. 

mergi, dar vezi că totul se transformă în mister în jurul tău. şi îţi place. continui şi mergi învăluit de el, alături de el. îţi place atât de mult misterul, încât ai devenit şi tu unul. 
şi aşa începi să îţi dai seama când ai început să nu mai fi copil. 
când ai pus prima cărămidă la zidul tău de protecţie. 
când ai devenit mister. de fapt, omul nu mai e copil pentru a se putea transformă în mister. 

singurătatea de care tot vorbeşti nu e altceva decât mister. eşti mereu înconjurat de oamenii tăi, doar că nu îi vezi. din cauza propriilor tale ziduri. dar şi ei sunt la fel. nu te văd pe ţine. din cauza propriilor lor ziduri. 
toţi avem pe cineva cu care ne uităm la stele, cu toţii avem pe cineva de care ne îndrăgostim în fiecare zi. 
fie de zidul lui, fie de misterul lui. 

iubim misterul din cauza zidurilor. 
azi am uitat să. să tot.
dar am uitat pentru a şti să fim mister!