vânt spre căldură. azi spre totdeauna.

ştii senzaţia aceea când simţi vântul rece pe pielea ta, apoi când trece, te cuprinde un val de căldură plăcut. şi iar, şi iar. 

e aceaşi senzaţie ca atunci când îţi dai seama că tot ceea ce iubeai tu mai mult, acum e undeva departe şi doar uneori mai poţi să te simţi întreg. 
e atât de greu să îl laşi să plece, te simţi în mijlocul unui uragan care nu vrea să se mai oprească, dar, ca prin minune, deodată, valul de căldură te cuprinde şi te face să simţi că zbori. 
acel ceva se întoarce. 

aşa se întâmplă de cele mai multe ori. oamenii sunt lângă tine, nu îi preţuieşti cum ar trebui. oamenii pleacă.
începi să îţi dai seama că de fapt tu căutai dragostea, prietenia, nebunia, magia toată degeaba în alte părţi, când ele toate erau lângă tine încă de la început. nu ai ştiut să le vezi. 
asta e uraganul. te rupi în mii de bucăţele sperând că vântul te va recompune. 
şi acum nu îţi pare rău că nu ai ales drumul care să te facă să nu îţi fie dor de casă. 
drumul care să îţi fie dor să îl parcurgi cu cel pe care îl iubeşti.
drumul care să te facă să îţi fie dor să îl parcurgi iar şi iar de atâtea ori, exact la fel, exact cu acelaşi. 
ţi-au fost puşi paşii pe un drum separat şi acum nu faci decât să cauţi locuri în care drumul pe care ţi-l doreşti să se intersecteze cu drumul pe care alergi sperând că o să găseşti ceva ce să te facă măcar să zâmbeşti, dacă fericirea e pe cealalată parte. 
asta e valul de căldură, asta e valul de magie. 
te reîntregeşti, te regăseşti, te simţi tu. 

ai spune că pur şi simplu ar trebui să faci în aşa fel încât drumul tău să meargă înspre cel al fericirii, dar asta necesită timp. ai nevoie de timp, de răbdare. ai nevoie de iubirea pe care o simţi tu. ai nevoie de iubirea celuilalt, care te hrăneşte şi nu te lasă să oboseşti. 

omul caută ceea ce are nevoie întotdeauna departe de el și rareori se uită lângă el. caută până oboseşte şi apoi aruncă o privire să vadă cine a mai rămas lângă el, cine a plecat. 
şi atunci observă: ceea ce voia a fost la doi paşi mereu. acum e departe. începe să alerge, dar e obosit încă de când începe. 
vrea timp. timpul zboară. 

toată viaţa nu facem decât să fugim noi de noi. şi când ne dăm seama că am ajuns la finalul unei curse care nici măcar nu trebuia să fie a noastră, realizăm că drumul de întoarcere e un maraton nebun, iar în spatele nostru e un uragan. fugim de uragan spre valul nostru de căldură. 

vreai să ai curajul nebun să-ți spuni că atunci când ești în vârf, poți să zbor, iar vântul nu-ți va mai fi împotriva şi te va duce la valul tău de căldură. paşii tăi au fost puşi pe un drum care încă nu te duce decât din când în când să cunoști fericirea. 
timpul e cel mai mare duşman, dar şi cel mai bun prieten. te duce departe, dar te aduce atât de repede înapoi, încât azi ești din nou întreg. 

ieri. azi. mâine. şi apoi iar. şi iar. şi iar.