paradox. hai să trăim cu adevărat.

lumea spune că uneori e bine să laşi de la tine, dar nu întotdeauna. 
tot lumea spune că uneori e bine să arăţi ceea ce simţi, dar nu întotdeauna. 
ea mai spune că uneori e bine să îţi pui frână, nu sentimentelor, ci lucrurilor pe care vrei să le faci, dar la fel, nu întotdeauna.
 
oamenii au renunţat să mai creadă cu adevărat în iubire. 
unii o fac doar pentru că în modul acesta îşi împlinesc viaţa, dar crezând în iubire superficial, își împlinesc viaţa într-un mod superficial. 
alţii au renunţat să mai creadă în iubire, deci să o caute. 
aceştia din urmă vor ştii să trăiască în adevăratul sens.
 
am învăţat că în viaţă nu trebuie să alergi după momente speciale.
uneori dacă nu te aştepţi la nimic, atunci vei primi oricum mai mult.
atunci când te aştepţi mai puţin, dar totuşi accepţi să trăieşti specialul, atunci poţi spune că te-ai transformat într-un om cu adevărat viu, dintr-o fiinţă care nu credea în iubire. în atașament și apartenenţă. 
abia când ajungi acasă şi îţi derulezi în minte tot ce s-a întâmplat mai-nainte și încă ești mândru de tine, abia atunci poţi spune că eşti viu cu adevărat. 


viaţa nu se măsoară nicicum în numărul de respiraţii sau în zile trăite, ea se măsoară în ocazii, situaţii, momente trăite alături de cineva care te va face mereu să-ţi apară un zâmbet pe buze şi o licărire-n priviri. 
paradoxal, atunci când trăim acele momente fără să ne dăm seama şi le luăm ca şi cum ar fi fost ceva firesc, abia atunci trăim cu adevărat.
 
din exterior, va părea mereu altfel decât ceea ce e în interior sau fix invers - cei din interior se încăpăţânează să nu vadă o realitate care oricum, e mult prea evidentă. 
uneori sufletele pereche sunt cele care trăiesc nebunia ca fiind firească. trăiesc romantic ca fiind parte din ei şi trăiesc zâmbind că fiind definiţia lor. 
paradoxal, ei sunt cu adevărat suflete pereche, nu cei care împart gusturi, idei, principii comune. e mult mai mult de-atât.
 
întotdeauna va exista cineva în exterior care va spune lucrurilor pe nume, iar cei implicaţi nu vor face altceva decât să zâmbească şi să se trezească aruncaţi într-un vârtej de amintiri. 
amintiri care nu vor răni niciodată, doar vor provoca setea de special şi dorul de pasiune. 
retrăind acele amintiri, îţi vei da seama de adevărata intensitate, de atipic, de orice. 
chiar şi de unele detalii pe care le-ai observat, dar ai refuzat să le interpretezi. 
chiar şi acele momente în care dacă dădeai frâu liber pasiunii, ele dădeau naştere unui nou final.
 
uneori e mai interesant să îţi păstrezi adevărata intensitate a pasiunii pentru o dată următoare. 
un om interesant şi atipic va găsi mereu o cale de întoarcere la specialul lui adevărat, oricare ar fi acela. 
paradoxal, a trăi nu înseamnă a caută iubirea, fericirea sau împlinirea. înseamnă a le trăi cu pasiune. 

adevărata pasiune naşte iubire. 
adevărata iubire nu sfârşeşte pasiunea. 
finalul încă nu e nici măcar scris, darămite trăit. 
pentru atunci, pentru final, om interesant.