dependenți.

te-ai săturat de atâtea cuvinte pe care nu le-ai rostit niciodată la timp.
la fel de mult cum te-ai săturat de cuvintele pe care le-ai spus când trebuia, de fapt, să oferi o șansă tăcerii.
de-a lungul timpului, voluntar sau involuntar, ajungi să îți controlezi prezentul bazându-te pe trecut. îl controlezi, îl judeci și îl influențezi într-o modalitate care de puține ori îți face bine.
de mai puține ori, ajungi să manevrezi prezentul pe baza unor lucruri pe care ți le dorești în viitor. niciodată însă, nu vei ajunge acolo unde ți-ai propus fără a avea partea de fericire la care ai renunțat la un moment dat.
un om poate avea totul, dar de fapt va avea nimic atunci când va realiza că nu are pe nimeni care să îi țină companie în orele târzii ale unei beții de orice fel.

oamenii sunt atât de simplii. sunt fericiți datorită a o mie de motive – o plimbare lungă în timp ce afară ninge, o seară în care mâncarea e mai bună în doi, o animație văzută într-o dimineață târzie de duminică. pe de cealaltă parte, tot ei sunt gata să renunțe la această fericire din cauza altor motive. de cele mai multe ori, motivele sunt cuvinte. cuvinte care se transformă în fapte. și mai apoi, faptele ce se transformă într-o înșiruire de acțiuni nefericite.

devin dependenți de trecut, viitor și cuvinte, dar niciodată de prezent. cu timpul cele trei devin un drog mai puternic decât heroina injectată în vene.
și asta pentru că judeci prezentul tău sub influența unei heroine injectate direct în suflet.cauți ca un dependent de heroină un prezent pe care nu îl mai poți avea. și asta pentru că eroul era sub ochii tăi. era prezentul tău.
adevăratul drog de care nicio lege nu te poate acuza de dependență este persoana de lângă tine. unica dependență pentru care nicio lege nu te va taxa este fericirea prezentului.
ești fiecare cuvânt pe care l-ai spus. ești fiecare cuvânt pe care nu l-ai mai rostit. dar cel mai adesea, ești fiecare cuvânt pe care îl spui, dar celălalt nu îl mai aude.
ai încetat să fii o simplă persoană atunci când ai descoperit puterea unor cuvinte. ai gloanțe în degetele care apasă o înșiruire de taste. ai o mitralieră în locul glasului care rostește. dar nu ai pregătirea adevăratei armate – aceea în care te înrolezi pentru a te face auzit. atunci când îi vorbești, ai vrea să audă exact ce nu îi spui.
tragi la întâmplare cu gloanțe de calibru nepotrivit în suflete fără veste de protecție.
ești om, nu soldat, iar zgomotul gloanțelor trase la întâmplare, te asurzește.
ești un om, nu un soldat în lupta dependența.
și gândește-te că orice beție la sfârșitul căreia nu ai cu cine să împarți o porție bună de râs amestecată cu sentimente, este o beție de singurătate. măcar asta să te motiveze.