azi e poveste.

e ciudat atunci când îţi e dor, dar nici măcar nu ai idee de ce. sau de cine. 
ai putea sta la nesfârşit cu senzaţia asta nebună sau poţi face un efort să îţi dai seama de ce îţi e dor cu adevărat. 

azi îţi e dor de mare. îţi e dor de iubirea de-o vară pe care ai trăit-o în acel loc în care în fiecare an trăieşti o nouă poveste. sau dimpotrivă, trăieşti aceaşi poveste, în acelaşi cadru, cu acelaşi personaje. 
azi îţi e dor de o seară pe o terasă alături de oameni pe care îi ştiai de o viaţă, dar totuşi pe care nu-i cunoşteai deloc şi cărora le ascultai istoriile şi nu te plictiseai nicicând. 
dar a fost momentul acela în care ceva te-a trezit, nu la realitate, ci la visul care urma să se întâmple.

o voce pe care o ştiai, dar de care îţi era dor să îţi vorbească.
era începutul, începutul a ceva ce nu aveai cum să uiţi prea uşor nici în zilele ce urmau. şi cu atât mai puţin în viaţa ce urma. 
azi îţi e dor de o seară pe o plajă alături de aceeaşi voce, de acelaşi chip, de acelaşi zâmbet fugar. 
azi îţi e dor de un răsărit îmbrăţişat de apus, ambele savurate cu nisipul ud sub tălpi şi priviri sincere. 
azi îţi e dor, poate, doar de o mână care să o ţină pe a ta într-o veșnică strânsoare care să te poarte înspre  nicăieri şi cât mai departe. 
e interesant cum poţi crede că reuşeşti să cunoşti pe cineva doar din câteva cuvinte.
la fel de interesant cum ţi se poate părea că deşi îl ştii de-o viaţă, să nu te mai saturi niciodată de el. nici măcar o clipă, nici măcar o secundă.
 
înainte nu ştiai ce înseamnă să ţi se facă dor în secunda următoare de cineva. acum ştii. a plecat acum. dorul era acolo de dinaintea plecării, aşa-i? 
poate că niciodată nu ai mai avut sentimentul de siguranţă pe care îl aveai atunci. poate că mereu ai dorit să te simţi tu cu adevărat lângă cineva. 
să te simţi tu bine cu tine şi să recunoşti asta, nu doar să o spui de dragul de a încerca să te convingi și pe tine de asta. 
poate că niciodată nu aşteptai dimineţile doar că să te trezeşti să vezi dacă cel de lângă tine zâmbește după seara de dinainte şi cu atât mai puţin, nu te trezeai cu gândul că azi îţi va fi suficient un lucru - celălalt.
 
poate că niciodată nu ai mai lăsat pe nimeni să te cunoască atât de bine și tu să te simți în regulă cu asta.
poate că tu te cunoşteai doar parţial înainte să trăieşti o poveste. cu toţii am simţit după o anumită poveste că suntem mai întregi, că suntem mai noi. 
dar toate poveştile au un final, şi nu toate se termină cu au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi, iar povestea ta cu siguranţă nu s-a terminat aşa. 
ai rămas undeva, celălalt a plecat. 
se va întoarce? 

până vei afla răspunsul nu vrei decât o anestezie ce să îţi amorţească ideile, dar mai ales sentimentele. vrei să fi anesteziat că atunci când vei retrăi povestea, dacă o vei mai retrăi, să ai simţurile noi, intacte, că atunci. 
să poţi zâmbi la fel la ideea că celălalt e lângă tine şi când îţi dai seama că iubirea nu mai e doar un pretext pentru o nouă poveste sau pentru un roman, ci e scopul şi nu pretextul poveştii voastre.
 
azi poate îţi e dor doar de o îmbrăţişare şi-un zâmbet. 
azi poate îţi e dor doar de un mesaj care să nu anunțe o furtună în larg, ci unul care să anunțe zi senină pe plajă. 
azi poate îţi e dor de discuţiile sincere în dimineţile devreme şi serile târzii. 
azi poate vrei doar să îţi pui un tricou pe ţine şi să te cuibăreşti lângă povestea ta.
 
povestea ta care vrei să fie aceeaşi în fiecare moment, cu aceleaşi personaje. 
azi ţi-e dor de mare. 
îţi vrei povestea înapoi.