învățând despre orgoliu.

e acel moment în care oricât ai încerca să strigi după ajutor, nu poţi. 
e acel moment în care şi să vrei să ceri ajutor, nu poţi. 
e de fapt acel moment în care oricât de mult ai încerca să spui ce simţi, nu că nu poţi, ci pur şi simplu buzele-ţi sunt pecetluite.

de ce omul are orgoliul său uneori nemărginit? 
de ce datorită lui, este capabil să calce în picioare o persoană dragă lui, doar pentru că celălalt nu a acţionat aşa cum a vrut el într-o anumită situaţie? 
de ce omul e capabil să renunţe la aproape tot ce are doar pentru că s-a întâmplat ceva care nu a fost pe placul lui? 
mai ales atunci când la ceea ce renunţă este un lucru de ani, construit pe ani, şi-n timp. 
lucru la care el ţine şi e conştient de valoarea lui. 

omul e din ce în ce mai puţin dispus să renunţe la orgoliul său şi să facă uneori compromisuri.
viaţa-i nu-i un compromis, e adevărat, dar o viaţa fără compromisuri va fi doar viaţa ta şi atât.
pentru că mai devreme sau mai târziu, orgoliul tău prostesc va construi în jurul tău un zid care-i va ţine pe toţi departe de tine şi de ceea ce însemni tu. 
e adevărat că ar fi o prostie să renunţi la tot ceea ce îţi place ţie şi te defineşte, construindu-ți viaţa doar pe compromisuri, dar la fel de prostesc ar fi dacă niciodată nu ai căuta măcar o cale de mijloc.
 
viaţa nu se rezumă la principiul: ''my way or the highway''. 
omul e făcut să se schimbe, dacă nu ar fi predispus la schimbare, atunci toţi ar trebui să rămânem copii. 
omuleţi micuţi care gânguresc şi au doar 2 stări: râd sau plâng. 
poate că ar fi mai simplu aşa, dar dacă omul creşte şi trece prin sute de situaţii diferite, e imposibil să nu se schimbe. iar dacă se schimbă, atunci trebuie să-și însușească schimbarea şi să o înţeleagă. 
dacă nu poate face asta, atunci e imposibil să ridice zidul.

schimbarea e precum mersul ţestoaselor: încet, apăsat, dar nesigur. deoarece și ele cu mersul lor încet sunt predispuse morţii încă de când se nasc şi trebuie s-ajungă în mare, dar odată ajunsese în în mare, sunt în siguranţă. 

la fel e şi cu schimbarea. dacă devine nesigură şi nu ţi-o însuşeşti, rămâi cu zidul tău, în celula ta. rămâi mort.
 
de ce omule cu orgoliul tău, renunţi la ceea ce ţii? 
de ce alegi să trăieşti într-o celulă, când lumea te aşteaptă afară? 
învaţă să ierţi. învaţă să schimbi, să te schimbi. învaţă să accepţi.