hei! spune-mi unde pleci, să știu unde-mi e inima.

ştii unde e el, dar nu ştii unde îți e inima. 
adică ştii că e la acea persoană, luată, furată şi încuiată. în inima ei. 
dar ea? ea ştie asta? 
sau şi ea ţi-a furat-o pe a ta?

nici măcar nu crezi că ştiți de existenţa furtului. 
privim destinul ca o linie continuă, curbă, uneori frântă. 
un cerc închis, infinit, care ne poartă mereu şi mereu în alte locuri,.dar în acelaşi poveşti, cu alţi actori, dar cu acelaşi personaje.
şi uneori te întrebi dacă unii dintre noi nu se satură să continue acelaşi joc, aceaşi poveste. 
dar nu se satură pentru că asta e viaţa - o repetiţie continuă a aceloraşi lucruri, dar în cadre diferite.
şi nu îţi zice nimeni să nu te plictiseşti, ai tot dreptul.
dar oricum la un moment dat, tot o să te reîntorci la jocul şi povestea ta.
 
şi ştii de ce? pentru că niciodată nu ştii unde ajungi, chiar dacă îţi cunoşti destinaţia. 
mereu vei ştii unde ţi-ai ascuns visele, în acel loc luminat doar de propriile gânduri, fără că nimeni să ţi le poată fura. 
fără că nimeni să te poată judeca pentru ele. 

dar mereu vei lăsa o mică spărtură menită să lase să intre pe cel care merită. 
pentru cel care ieri a căzut în inima ta şi nu a mai reuşit să iasă de acolo. 
dar nici tu l-ai mai lăsat.
cel care s-a ascuns acum într-un colţ, undeva unde tu nu îl mai poţi găsi şi chiar dacă ţi-ai dori să îl dai afară nu mai ştii cum. nu mai ştii de unde.

şi-ţi place.
şi totuşi acum ştii unde ţi-e inima ta.
aşa că spune unde pleci, să ştii unde ți-e inima.