momente-n vid. jurnalul unui suflet nenăscut.

sunt doi ochi care nu mai văd şi o inimă care nu mai simte. 
e un suflet care stă şi-aşteaptă şi sunt două mâini care rămân reci până când vei veni.
 
ne e dor. de tot. până şi de clipa care abia a trecut. 
de fapt, ne e dor şi de momentul pe care încă nu l-am trăit. 
e curios cum oamenii preferă să spună că le lipseşte ceva sau cineva, în loc să lupte să aibă. 
e curios cum oamenii se mulţumesc cu ce au, spunându-şi că aşa a fost să fie, în loc să lupte pentru ceea ce vor cu adevărat. 
e la fel cum tu ai un vis de o viaţă, dar eşti gata să renunţi la el, imediat ce ţi se oferă ocazia. de ce să faci asta? 
de ce, când de fapt, dacă ai acel vis de atâta timp, înseamnă că el reprezintă cu adevărat ceva pentru tine. 
gândeşte-te că îl ai acolo de atâta vreme, iar tu te-ai schimbat, el nu. gândeşte-te că a rămas acolo. cu siguranţă există un motiv.
e ciudat cum nu o să poţi uita niciodată unele momente şi cum ai vrea să le trăieşti la nesfârşit. la fel cum, tot ciudat, este faptul că ne limităm în a trăi şi retrăi de atâtea ori acele momente, încât uităm să ne savurăm prezentul, iar viitorul devine un şir de continue momente-n vid. 
cum poţi vrea asemenea momente-n vid când afară e o lume care așteaptă să o simți și o viață care aşteaptă să fie trăită? 
cum poţi reununța la ceva pentru altceva? 
şi nu vorbim aici de grade de comparaţie din punct de vedere al importanţei. e ca şi cum un copil ar trebui să aleagă între mama şi tatăl lui. el totuşi o va face la un moment dat - dar tu, noi, vom fi capabili să alegem cu adevărat vreodată? 

să alegem să trăim prezentul fără să mai invocăm trecutul şi să ne alegem viitorul indiferent de azi şi nu mai departe de mâine. 
când vom reuşi oare să nu ne mai fie dor?
pentru a nu ne mai fi dor, ar trebui să trăim fiecare moment la maximă intensitte și apoi să nu regretăm asta. ar trebui să ştim când să vorbim şi când să lăsăm liniştea să vorbească pentru noi. 
ar trebui să profităm de clipe să zâmbim şi să îmbrăţişăm mai mult.
să învăţăm că iubirea nu ne face rău, ci ne hrăneşte. iubirea de orice fel. ea poate fi oricum, numai interzisă nu.
 
ar trebui ca azi să trăim pentru azi, nu pentru mâine. iar atunci când ne e dor să dăm măcar un telefon, dacă să apărem în faţă uşii pe nepregătite, nu putem. 
ar trebui să ştii că te poţi satura să cauţi răspunsuri la întrebările care se schimbă mereu. la cele pe care niciunul nu le rostim. 
ar trebui să ştii că te poţi satura să trăieşti momente-n vid azi pentru ziua de ieri și pentru cea de mâine.

ar trebui să ştii că ochii tăi pot să nu mai vadă şi inima să nu mai simtă.
că sufletul tău e pierdut şi mâinile tale sunt reci de când cineva e altundeva, al altcuiva. 
ar trebui să ştii că totuşi poate să îţi fie dor de momentele-n doi de ieri şi de cele de mâine.