copilule, de ce te grăbești?

abia aştepţi momentul în care să devi independent, în care să nu mai depinzi de nimeni în niciun mod, în care să fii pe cont propriu şi nimic altceva să nu mai conteze. dar când eşti pus în faţa faptului împlinit, îţi vine greu să accepţi că a venit vremea ta, îţi e greu să recunoşti că e timpul tău şi parcă ai vrea să mai rămâi măcar puţin în postura pe care o ai acum.
 
de ce te grăbeşti să creşti, când tu de fapt nu eşti pregătit cu adevărat? 
de ce te grăbeşti să îţi laşi copilăria, când tu odată crescut, om matur, în toată firea, nu vrei decât să fii din nou copil? 

copil fiind, crezi că a fi mare este cel mai bun lucru care ţi se poate întâmpla atunci când vei creşte. copil fiind, crezi că atunci când vei fi mare, responsabilităţile vor fi ca un joc de păpuși. 
după ce eşti mare, realizezi faptul că, de fapt, să fii copil este cel mai frumos dar dela viață și că rolul tău de om matur nu e atât de simplu precum credeai, şi totul nu se rezumă la un simplu joc cu reguli simple. 
de fapt, viaţa are o singură regulă: creşti, dar fă-o când trebuie şi cum trebuie. nu poţi fii mereu un copil, dar nu poţi fi nici dintotdeauna un om mare. 
şi mai ales, nu-ţi pierde copilul din tine, chiar dacă certificatul tău de naştere a fost eliberat acum 50 de ani.

învaţă să fii un copil adult şi apoi află cum e să fii un adult copil. 
în viaţă există timp pentru fiecare etapă, există timp suficient şi există timp specific pentru fiecare etapă. nu poţi schimba asta, şi dacă o faci, o faci în mod superficial, iar faptul că tu ești mai diferit decât ceilalţi şi nu funcţionezi pe orarul normal, nu e decât o scuză penibilă pentru a ascunde faptul că tu eşti de fapt că toţi ceilalţi şi nu vrei să accepţi asta.
 
există oameni diferiţi cu adevărat, dar ei nu schimbă cursul normal al vieţii, şi nici timing-ul specific, doar reacţionează altfel.
 
atunci copilule, de ce te grăbeşti să creşti? 
de ce acum când toate se pot rezolva că într-un joc de păpuşi? când pentru iubire e nevoie doar de doi? iubirea-i pentru doi, dar cu timpul, inevitabil, va fi influenţată de zeci de factori şi de condiţii. acum e cel mai simplu. acum, când, la întrebarea ”ce este iubirea?” un copil răspunde sincer: ”iubirea e atunci când tata se dă cu parfum şi mama îl miroase”.
 
vei creşte şi vei realiza că totul se complică şi chiar dacă devine mai interesant, asta nu înseamnă că  va fi mereu şi mai frumos. 
învaţă să creşti frumos, învaţă să fii copil mereu în suflet și iubirea să însemne același lucru ca atunci când erai copil.
învaţă să fii responsabil şi independent, aşa cum ai vrut când erai copil. dacă e vremea ta, nu îți fie teamă. 

există frumuseţe în fiecare etapă, există complexitate şi există acel ceva interesant, dar învață să accepţi acel timing pe care natură l-a impus. 
dacă toţi sunt copii, atunci copilule, de ce te grăbeşti să creşti? 
iar tu om 'mare', de ce tânjesti după copilăria pe care chiar tu ai alungat-o? 
de ce alergi, când indiferent de vreme te poţi plimba şi savura plimbarea? 
de ce nu ştii să te plimbi cu adevărat prin viaţă? învaţă. 
omule, eşti om, ai dreptul.
nu trişa, nu alerga, savurează. 
copilule, nu te mai grăbi.